Motorola testeaza o retea TETRA in subteran
Reteaua de comunicatii de urgenta a fost impinsa la extrem printr-un joc de razboi simulat, parte a conferintei „Libertate si Siguranta” („Freedom and Security”) din Polonia. Sistemul ofera o retea radio sigura atat la suprafata, cat si in subteran. Participantii la conferinta au avut posibilitatea sa observe indeaprope modul in care poate fi folosita o retea radio privata in timpul unei urgente. Acest experiment a permis utilizatorilor sa foloseasca practic solutia Dimetra IP Compact, testand retelele de comunicare sub presiunea unei crize simulate. Solutia Dimetra IP Compact le ofera utilizatorilor posibilitatea sa aleaga varianta unei implementari structurate, in care clientii pot porni de la un sistem de voce de baza, la care sa adauge caracteristici si sa extinda capacitatea, pe masura ce nevoile lor devin mai complexe. Solutia ofera, de asemenea, alte functii-cheie, incluzand transfer de date, utilizare rapida in cazuri de urgenta si scenarii de misiuni critice si este disponibila intr-o gama larga de benzi de frecventa pentru a se potrivi pietelor existente si celor in dezvoltare. Jocul de razboi simulat pune in functiune un switch Dimetra IP Compact, doua statii de baza MTS-2 si radiouri portabile pentru comunicatii de voce MTP850, permitand utilizatorilor sa tina legatura intre ei in timpul simularii. Cei aproximativ 200 de participanti la conferinta proveneau din urmatoarele industrii: guvernare, agentii de siguranta publica, municipalitate, administratie locala, utilitati si industria IT. Demonstratia a aratat progresele facute in cazul retelelor de ultima generatie TETRA si a indicat modurile inovatoare in care poate fi folosita aceasta tehnologie. „Sa oferim retele eficiente si sigure este o a doua natura pentru Motorola si suntem convinsi ca implicarea noastra in implementarea tehnologiei TETRA va sustine nevoile de comunicare ale utilizatorilor astazi si in viitor”, a declarat Jacek Piotrowski, director de vanzari Motorola Polonia. „TETRA este folosita, in prezent, nu doar de catre serviciile de urgenta si de agentiile specializate, ci este si un instrument de comunicare pentru companii si oameni in situatii reale de criza”. TETRA raspunde celor mai inalte standarde ale profesionistilor radio si si-a dovedit operativitatea in numeroase crize. TETRA poate asigura o infrastructura sigura si robusta pentru misiuni de comunicatii, mai eficienta decat sistemele publice si comerciale care in trecut s-au dovedit ineficiente ca urmare a volumelor mari de trafic existente. Sursa : tehnopol.ro













